Nicolae Gribincea și Ansamblul Etnofocloric Plăieșii

0
3

Nicolae Gribincea este unul dintre continuatorii tradiției folclorice românești în forma sa naturală, un pedagog desăvârșit și un model de profesionalism pentru noile generații. Alături de Ansamblul “Plăieșii” reușește cu succes să coloreze armonios peisajul folcloric actual, adăugând nuanțele folclorului autentic, inteligent, prin subtilități care însoțesc versurile, acompaniate cu o instrumentație tradițională care îi conferă o aură sublimă.




Nicolae și-a închinat viața folclorului, tradițiilor și descoperirii tinerelor talente și a cântecelor arhaice pe care le șlefuiește și le pune în valoare, după expedițiile folclorice pe care le organizează anual în diversele colțuri ale Moldovei de dincolo de Prut. De asemenea, nu neglijează nici educația academică a tinerilor, din 2004 fiind lector la Universitatea de Stat a Republicii Moldova.

De mic copil Nicolae s-a evidențiat prin unicitatea sa și prin dragostea față de arta tradițională. Și-a descoperit vocația și a pornit pe drumul împlinirii ei.

“Eu întotdeauna în viața asta am ales să nu fiu ca toți, pentru că e mai greu să fii ca tine însuți și să te diferențiezi prin ceea ce faci, prin comportament, prin felul cum vorbești, cum te manifești în societate și cum gândești. “ 

Astfel, după o perioadă de acumulare a cunoștințelor necesare, a pus bazele cunoscutului Ansamblu etnofolcloric Plăieșii, la 15 ianuarie 1989, alături de care activează până în prezent. Ansamblul Plăieșii își continuă activitatea populară, de colectiv de cântece și dansuri, până în prezent. În cele 3 decenii de la înființare, ansamblul a avut 3 generații de artiști, oferindu-i fiecărui plăieș care i-au trecut pragul, baze și cunoștințe artistice necesare interpretării folclorului autentic.

Începând cu a doua generație, datorită studiilor muzicale pe care le aveau plăieșii care studiaseră în special la liceul muzical “Ciprian Porumbescu”, se adaugă ansamblului componenta instrumentală, pe care o putem vedea în prezent în formatul unui taraf tradițional care pune în valoare vocea bărbătească, stringent țărănească, ușor sesizabilă în concertele pe care artiști le susțin. De altfel, aceasta este partea atractivă, cea care aduce aproape de sufletul nostru autenticitatea veche, țărănească, care se regăsește în fiecare român, premiată atât de public cât și de profesioniștii care le-au oferit laurii numeroaselor festivaluri la care au participat.

În ceea ce privește discografia, Nicolae Gribincea a lansat împreună cu Plăieșii următoarele CD-uri:

  • 2009 – “Am venit să colindăm”
  • 2010 – “La omul care mi-i drag”
  • 2016 – “La casa cu oameni buni”
  • 2017 – “Tot cu dragostea și dorul”
  • 2018 – “Joc și cântec fecioresc”

Ansamblul Plăieșii și Nicolae Gribincea – Muzică populară de Joc și voie bună

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.

Lista de redare conține 34 de videoclipuri (durata: 1 oră, 20 de minute):

  1. La omul care mi-i drag
  2. La bordeiul cel din vale
  3. Hai iară, iară, iară
  4. Lăutare întinde struna
  5. Haide lume
  6. Tot omu-i cu dor
  7. Sârba-n scăriță și Hora lui Bogos
  8. Crâșmărița
  9. La casa de omenie
  10. Hai Ileană după mine + Mannequin challenge
  11. Ţigăneasca
  12. Foaie verde foi de nuc
  13. Și-am zis verde în topit
  14. Uite mândra nu e mândra
  15. Sârba și Bătuta ca la Lărguța
  16. Suită de jocuri ciobănești
  17. Dragă mi-i ziua de vară
  18. Hai, hai salcâm de vară
  19. De-ar fi mândra unde-i luna
  20. Dragă mi-i de dumneavoastră
  21. Ia La Mine Că-i Zic Bine
  22. A zis lumea că-i ferice
  23. Pe dealul cu florile
  24. Joc mare & Sârba frământată
  25. La mulți ani (Marca Plăieșii)
  26. Bătoșița
  27. Lelișoară
  28. Brâu pe bătaie
  29. Suită de jocuri ca la Mingir
  30. Arcanul
  31. Cu calul bălan
  32. Sârba-n brează
  33. Polca
  34. Oleandra

Nicolae Gribincea și Ansamblul Plăieșii – Muzică populară de ascultare

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.

Lista de redare conține 29 de videoclipuri (durata: 1 oră, 30 de minute):

  1. Frunzuliță troscoțelu’
  2. Hanul Mărioarei
  3. Sus pe malul Nistrului
  4. Ca nevasta mea frumoasă
  5. Hai mai dor
  6. Măi Ioane,Ionele
  7. Mama me’ când m-o făcut
  8. Când eram eu flăcăuan
  9. Codrencele
  10. Fetili da fetili & Câte fete-s răsărite
  11. Lele,lele și iar lele
  12. Spune mândro poți nu poți
  13. Hai lin și iară lin
  14. Ciobănaș la oi m-aș duce
  15. Când suiam la mândra dealul
  16. Todoră
  17. De trei ani și jumătate
  18. Ferestruică cu oblon
  19. De plouă de bate vântul
  20. La Murgeanca-n prăvălie
  21. Dragă mi-i cu oile
  22. Mărioară pentru tine
  23. Ardo focul dragostea
  24. Frunză verde trei alune
  25. Foiul verde de negară & Moscalul
  26. Măi bordei
  27. Foiul verde de negară
  28. Foaie verde grâu mărunt
  29. Lălăita lui Culiță
    • Legături externe:

Etichete:

muzică populară tradițională, Nicolae Gribincea și Plăieşii, ansamblul Plăieșii, colaje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here