Maria Luiza Mih

0
110

Fain îi numele Mărie când este purtat de o femeie vivace precum Maria Luiza Mih. Plină de energie, tânăra noastră moroșancă nu se dă înlături de la micile plăceri ale vieții: cântecul și jocul. Pe lângă aceste pasiuni, îmbină tradiționalul cu modernul, atât în viața profesională cât și în cea personală.

În ceea ce privește partea profesională, tânăra interpretă și-a descoperit vocația muzicală la vârsta de 6 anișori când, alături de câțiva copii, a interpreta pentru prima dată pe scenă un colind, ”Puică neagră cu o labă”, la capătul căruia spectatorii au aplaudat entuziasmați interpretarea gingașilor copilași. Acesta a fost momentul în care micuța Luiza Mih a simțit că trebuie să devină o mică stea și că dorește tot timpul să fie iubită și apreciată de oameni, aducându-le în schimb cântecul sufletului său.



Urmează un drum anevoios al dezvoltării profesionale. Este nevoită la vârsta de 15 ani să își părăsească locurile natale și să se mute la București pentru a studia la Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti”. După terminarea studiilor liceale a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității “Spiru Haret” din București.

În toată această perioadă se bucură de apariția primului său album muzical intitulat “Miresucă cu cunună”, care conține 12 melodii folclorice de joc, dragoste, doină și pricesne. Pe lângă acest debut discografic obține și recunoaștere avizată, obținând de două ori Premiul I la Festivalul Național de Folclor “Floare mândră de pe Iza”, Premiul II la Festivalul Național al Cântecului de Cătănie din Cluj-Napoca și alte distincții și premii.

La scurt timp, în 2010, apare al doilea album „Lasă, nu-i băi, Vasali” care a avut priza la public, drept dovadă că melodia fanion care poartă numele acestui album a devenit una dintre cele mai cântate melodii din zonă.

Interesant este că majoritatea versurilor melodiilor sale sunt creații proprii, provenite din viața de zi cu zi a țăranilor din Bârsana natală, din folclorul local sau din întâmplările și trăirile personale ale artistei. Pe lângă acestea un sprijin important îi este oferit de propria măicuță care a susținut-o și ajutat-o încă de la începuturile carierei, din punct de vedere moral, financiar cât și prin atenta supervizare a creației folclorice a Luizei. Nu de multă vreme, în vara anului 2014, a adăugat discografiei sale un nou album de generic intitulat „Haideți fete ș-om juca” la care a lucrat intens, cu mare grijă, în spiritul păstrării unei identități folclorice cât mai apropiate de cea a vechilor moroșeni.

Pe lângă folclor și dansuri, Maria Mih este pasionată de sport, în special de cel extrem aducător de adrenalină și suspans. Snowboarding, schiatul, bungee jumping, snorkelingul, scuba diving, cartingul sunt doar câteva dintre activitățiile care o țin “în priză” atunci când are puțin timp liber.

Maria Luiza Mih

“Mă consider o persoană voioasă, plină de energie și îmi place să binedispun oamenii din jurul meu.”

Dar cum nu cuvântul ci muzica grăiește pentru artistă, vă invităm să dați ascultare glasului Luizei prin intermediul playlist-urilor de mai jos.

Luiza Mih – Muzică Maramureșană


Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 14 videoclipuri (durata: ~ 40 de minute):

  1. Nici acela nu-i bărbat
  2. Horea feciorilor
  3. Lasă, nu-i băi, Vasali
  4. Legăna-m-as, legăna
  5. Voie buna poți ave’
  6. Cine-o făcut horile
  7. Haidați fete și-om juca
  8. Pa marginea uliții
  9. Când eram în vremea me
  10. Arcule nu ești curat
  11. Se uită moșu, se uită
  12. Zas-o badea c-a zini
  13. Suprat îi badea meu
  14. Miresucă cu cunună

Maria Luiza Mih – Colinde de Crăciun


Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 7 colinde de Crăciun (durata: 22 de minute):

  1. Este-un câmpuț lung și lat (Colinda oilor)
  2. Măruț mărgăritar (Luatu-s-o măicuță)
  3. La mijlocu’ cerului
  4. Cerul și pământul
  5. Scoală gazdă din pătuț
  6. Gre’ ierniță și-o picatu’
  7. Ce-ați văzut păstori

Maria Mih – Moroșeană de Ascultare

Lista de redare conține 12 videoclipuri (durata: 38 de minute):

    1. Ase-i omu’ pă pământ
    2. Mult mă judecă lumea
    3. Grăiește badea cu murgu’ (doină)
    4. Mai mândruț de la oraș
    5. Țara mea-i un colț de rai (cântec patriotic)
    6. Cânta cucu sus pă creangă
    7. Sogorița me Ileana
    8. Mai Miha și mai Miha
    9. Mult mă întreabă relele
    10. Peste Tisa, peste apă
    11. Opincile când mă dor
    12. Mai mândruț di pă Făget

Pricesne

  1. În gradina cu măslini
  2. Oile mele

Legături externe:
(1) – Maria Luiza Mih – Site oficial;
(2) – Pagina oficială de Facebook;
(3) – Pagina de prezentare a artistei pe site-ul http://miriimaramuresului.ro/.

Etichete: colinde, Maria Luiza Mih, colaj,
Luiza Mih, Maria Mih, muzica populara maramuresana, muzica populara din Maramures.




 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here