Ileana Sărăroiu

0
265

La 25 septembrie 1936 s-a născut Ileana Sărăroiu, cea care avea să rămână alături de Maria LătăreţuMaria Tănase și Ioana Radu în galeria selectă a marilor interprete de muzică populară românească.

A copilărit în localitatea Valea Voievozilor, într-o familie săracă. Dintre toți cei 5 copii ai familiei doar micuța Ileana a avut o fire artistică. Muzica a fost dragostea copilăriei, a iubit-o atât de mult încât i-a închinat toată viața. Ileana Sărăroiu a dorit să cânte și nimic nu a putut să o oprească, nici măcar părinți care visau să ajungă inginer agronom. La vârsta de 11 ani urcă pe scena căminului cultural din satul natal pentru ca puțin mai târziu să cânte la Casa Culturală din Târgoviște.



Vocea ei a fost imediat remarcată de Benone Sinulescu. El a fost primul artist care i-a descoperit talentul și care a susținut-o:

“I-am dat primele cântece cu care s-a lansat: “Ți-o părea puiule bine” și “Sătule, vatra frumoasă”. Ea știa foarte bine a spune poezia cântecului …”

După absolvirea Școlii Populare de Artă din Târgoviște, Ileana Sărăroiu pleacă la București unde va lucra în cadrul teatrului “Ion Vasilescu”, apoi în Ansamblul de Cântece și Dansuri al Direcției Generale a Serviciului Muncii, Ansamblul Aviației și începând cu 1964 în Ansamblul “Ciocârlia”. Tot în anul 1964 face și prima sa imprimare la Radio București pentru ca doi ani mai târziu să lanseze primul său disc Electrecord. Dăruirea totală, personalitatea uluitoare la care se adaugă o tehnică vocală de excepție i-au permis artistei să abordeze genuri muzicale diverse: romanțe, cântece populare, cântece de petrecere și muzică ușoară.

În ceea ce privește viața familială, interpreta a fost căsătorită de două ori. Prima sa iubire a fost Petru Ganță, un tânăr student la medicină. Au fost căsătoriți timp de 2 ani. După ce a terminat facultatea, Petru i-a pus condiția să renunțe la cântat și despărțirea a devenit inevitabilă. Tot el este cel care i-ar fi spus de mai multe ori să se opereze de anevrism, cunoscând gravitatea bolii, dar Ileana l-a refuzat categoric.

S-a căsătorit pentru a doua oară cu baschetbalistul Mircea Câmpeanu. Alături de el și-a găsit fericirea, atât în plan sentimental cât și în cel profesional. Singurul lor regret a fost acela că nu au putut avea copii.

Perfecționistă și extrem de ambițioasă, Ileana Sărăroiu a avut o obsesie în ceea ce privește propria imagine. Era pasionată de modă și extrem de atentă cu propria înfățișare. Pentru ea era extrem de important și făcea tot posibilul ca să arate perfect.

Ileana Sararoiu

Deși avea dureri de cap, de cele mai multe ori insuportabile, ținea diete și consumă cafea în cantități impresionante pentru a-și înlătura oboseala. Toate aceste eforturi alături de suferință provocată ani la rând din cauza unui anevrism cerebral nu au făcut decât să îi șubrezească starea de sănătate. Inevitabilul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 mai 1979. În timpul unei nunți care se desfășura în județul Călărași i s-a făcut rău și s-a prăbușit pe scenă. Decesul se pare că a survenit în urma unui accident vascular cerebral. Ileana fost înmormântată la cimitirul “Sfânta Vineri” din București. Dispariția neașteptată a interpretei a dat naștere multor legende printre care și aceea că s-ar fi aflat în moarte clinică și ar fi fost îngropată de vie. Însă toate acestea zvonuri au fost dezmințite de către fratele artistei.

Ileana Sărăroiu – Colaj muzical de colecție

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.

Lista de redare conține 26 de videoclipuri (durata: 1 oră, 10 minute):

    1. Ți-o părea, puiule, bine…
    2. Unde e Târgoviștea
    3. Te-ai jurat neicuță-n drum
    4. Mai neicuță pui bălai
    5. De ce plângi fetița mamei
    6. Zori de ziuă se revărsă
    7. Omul de ce îmbătrânește
    8. Cine a pus cârciuma-n drum
    9. Colo-n deal, la păducel
    10. Dar-ar naiba-n tine dragoste
    11. Nu știu neica ce am făcut
    12. Dorul neichii mă topește
    13. Cânta cucul jos în luncă
    14. Pe plaiul Târgoviștei
    15. Ieși măicuță la portiță
    16. Doi voinici din Valea Mare
    17. Niciodată nu e bine
    18. De unde vii mai Marine
    19. Cine trece peste râu
    20. Dorule câine turbat
    21. Inimioara cu dor mult
    22. Mai neicuță satu-i plin
    23. Pe deal la Viișoreanu
    24. Te iubesc de-o viață-ntreagă
    25. Inima de dor nu știi
    26. Munte, munte frățioare – doina muntenească

Legături externe: http://ro.wikipedia.org/wiki/ Ileana Sararoiu

Etichete: Ileana Sararoiu biografie, Ileana Sărăroiu, IleanaSararoiu.




 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here