Emilia Dorobanțu

0
7

Emilia Dorobanțu (n. 12 mai 1993, comuna Curtișoara, Olt) este una dintre puținele tinere interprete care și-au valorificat pe deplin calitățile naturale cu care a fost înzestrată. Drept dovadă stau cele peste 60 de premii obținute la concursurile și festivalurile naționale, care i-au împodobit cariera atât prin răsplătirea eforturilor făcute în perioada copilăriei cât și prin experiențele și colaborările cu nume importante ale muzicii populare. Din această listă lungă de premii enumerăm:

  • Marele Premiu la festivalul “Maria Lătărețu”, Târgu Jiu, 2010;
  • Premiul I la Festivalul “Maria Tănase”, Craiova, 2009;
  • Marele Premiu la Festivalul de Folclor Mamaia, 2010.

De altfel, se numără printre puținii interpreți care se pot mândri cu premii la toate marile festivaluri naționale.




Notabil este că în această perioadă Emilia nu și-a neglijat studiile. A absolvit Școala Populară de Artă din Slatina, secția canto popular; Colegiul Național “Radu Greceanu” din Slatina și următorul pas, firesc, a fost absolvirea Universității Naționale de Muzică “Ciprian Porumbescu”, secția canto clasic.

În ceea ce privește activitatea artistică, primi pași au fost făcuți din anul 2004, odată cu înființarea Ansamblului Flori de Măr din Curtișoara, pentru ca odată cu numeroasele participări la concursurile naționale de folclor să fie descoperită, în 2008, de cea mai importantă personalitate din cariera sa, un desăvârșit şlefuitor de cântec şi talente ale tinerei generații, doamna Maria Tănase Marin. Cu o pasiune ieșită din comun, această stimabilă doamnă a ajutat-o să își formeze propriul stil, să poarte adecvat costumul popular și își descopere atuurile propriei sale voci.

Pe lângă toate aceste experiențe de neuitat se adaugă și numeroasele colaborări cu nume grele ale folclorului și ansambluri profesioniste din țară care au ajutat-o să își îmbunătățească stilul interpretativ și să evolueze pentru o nouă etapă a carierei care tocmai a început …

Emilia Dorobantu

„Muzica nu mă ţine pe loc, mă poartă din loc în loc.“

Emilia Dorobanțu – Colaj cu melodii populare

  1. Ai iubit cât ai iubit
  2. Emilia și Orchestra Lăutarii – Când pisica nu-i acasă
  3. Iubeai neica pe ascuns
  4. Bade, nu te pot uita
  5. Nimic nu-i mai scump pe lume
  6. Draga neichi
  7. Veni de la Olt incoa
  8. Pune Hamul Nicolae
  9. Al naibii e iubitul (Maria Ciobanu)

Legături externe:

Etichete: colaj, Emilia Dorobantu muzica populara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here