Doine Populare Românești

0
656

Doina populară românească este descrisă ca un cântec liric, adeseori improvizat și este întotdeauna interpretat solo, cu sau fără acompaniament instrumental (aici intrând instrumentele tradiționale și chiar instrumente improvizate) în care autorul își exprimă sentimentele, trăirile, ideile și convingerile față de problemele vieții, față de timp, natura și oameni.

Doina este specifică poporului român și a fost transmisă de-a lungul timpului în interiorul familiilor, prin viu grai, din generație în generație. În diversele zone folclorice doina era privită ca parte a patrimoniului și identității lor culturale ducând astfel la o perpetuare continuă, fără întrerupere timp de zeci de ani.




Inclusă în patrimonial intangibil al UNESCO odată cu reuniunea de la Abu Dhabi desfășurată în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, doina devine nu numai un bun național ci și internațional de care, noi ca popor, trebuie să ne îngrijim oferindu-i cadrul necesar continuități fără de care această minunată specie a folclorului va dispărea.

Ceea ce ar trebui să ne alarmeze este că au fost identificate doar 15 persoane reprezentative pentru diferitele tipuri de doine (Viorica Hereș, Vasile Hereș, Ana Buda, Gherasim, Ana Buda, Nicolae Pitis, Anica Butcure, Damian Gavrilă, Măria Pașcă, Mărioara Pop, Viorica Ungur, Gheorghe Gigea, Relu Mirea, Ana Savu, Maria-Beatrice Băndoiu, Aurelia Ciulei & orchestră dirijată de Nicolae Ciulei * în ordinea apariției în videoclip) și că este obligatorie crearea unui mediu cultural în care transmiterea acestei moșteniri să fie restaurată.

Doine Populare Românești – Playlist I

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.

Lista de redare conține 18 videoclipuri (durata: 1 oră și 11 minute):

  1. Maria Lătărețu – Lie ciocârlie (varianta originală) – o capodoperă a muzicii românești ce a fost interpretată de-a lungul timpului de mai mulți artiști și despre care mulți cred că este o creație populară anonimă. Interpretarea Mariei Lătărețu este unică. Prin această această doină epică transmite suferința provocată de pierderea celor cinci copii.
  2. Maria Lătărețu – Mă uitai spre răsărit
  3. Maria Tănase
  4. Grigore Leșe – Miorița – Grigore Lese interpretează versiunea de doină a celei mai mari creații folclorice românești: “Miorița”
  5. Ileana Sărăroiu – Munte, munte frățioare
  6. Domnica Trop – Frunză verde, foi mărunte
  7. Ciprian Istrate – Inima de putregai
  8. Achim Nica – Săraca copilărie
  9. Ana Ilca – Supărată ești măicuță
  10. Andra – Mamă, numai o fată ai
  11. Aneta Stan – Doina fetei dunărene
  12. Maria Ciobanu – Pădure, pădure
  13. Dragan Muntean – Sară bună, bade Ioane
  14. Lavinia Goste – M-ai crescut mama cu drag
  15. Tudor Gheorghe – Doina haiducească
  16. Florica Ungur – Cine-o zis întâi doina
  17. Mariana Anghel – Necăjita`s pe pământ
  18. Ioan Bocșa – Jelei tare codrului

Doine Românești – Playlist II


Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 16 videoclipuri (durata: 1 oră, 14 minute):

  1. Traian Ilea – Mândru-i codru primăvara
  2. Andreea Voica – Doamne, vremea iute trece
  3. Angela Buciu – Codrule cu frunză lungă
  4. Gheorghe Roșoga – Jiule
  5. Leontina Pop – Dă-mi Doamne ce- oi cere eu
  6. Lia Lungu – Tot da asta m-am temut
  7. Lucreția Ciobanu – Lung e drumul și bătut
  8. Maria Butaciu – Firule mai fir de iarbă
  9. Nicolae Sulac- S-a dus neică la pădure
  10. Polina Manoilă – Primăvara când sosește
  11. Viorica Flintașu – Greu Îi doru ce m-ajunge
  12. Veta Biriș – În pădurea înverzită
  13. Laura Laurențiu – Tata un măr o săgit

Doine Bănățene


Lista de redare conține 17 videoclipuri (durata: 1 oră, 27 de minute):

    1. Achim Nica – La Obreja într-o grădină –
    2. Vasile Conea – Frica mi-i că mor ca mâine
    3. Adrian Stânca – De-aș putea ghici în stele
    4. A. Nica – Lasă-i pușcă ruginită
    5. Lazăr Novac – Am fost în vară acasă
    6. Nicu Novac – Când ai dragoste în casă
    7. Andreea Voica – Doamne vremea iute trece
    8. A. Nica – La livezile lui Ion
    9. V. Conea – Lume, lume înșelătoare
    10. Petrică Moise – Mândruță, de dorul tău
    11. N. Voica – Doamne n-aș mai vrea să mor
    12. V. Conea – Spune mandro, nu-i păcat
    13. A. Nica – Mor murgule de necaz
    14. V. Conea – Mănânci-te amaru moarte
    15. A. Nica -Patru boi leagănă carul
    16. Petrică Moise – Am avut destui ortaci
    17. Nicoleta Voica – Ardă-l focu da iubit

Doine Maramureșene

Doina maramureșeană este numită hore lungă, hore înturnată, hore în grumaz sau cel mai adesea hore cu noduri cântată solo de către un singur interpret, fără să fie însoțit de un acompaniament instrumental. Execuția ei pretinde o anume tehnică specifică interpretului local, anevoie de însușit de către alți cântăreți provenind din alte zone folclorice. În decursul interpretării, vocala unei silabe se transform într-un: î, i, sau u prelungit dând naștere unui sunet deosebit.

Horea cu noduri nu este tocmai o categorie specială sau un gen, ci mai degrabă o manieră de interpretare a doinei obținută printr-o tehnică vocală guturală, nodurile fiind lovituri de glota executate prin crisparea mușchilor gâtului, în care anterior unui punct de bază, se emit două sunete aproximative din punct de vedere intonațional, pe durate foarte mici, unul mai jos, al doilea mai sus, față de punctul real.

Horea lungă cu noduri, este cântată mai ales de bătrânii de pe Valea Marei, Valea Izei și a Cosăului, dar mai cu seamă de către cei din Țara Lăpușului.


Lista de redare conține 8 videoclipuri (durata: 28 de minute):

  1. Nicolae Pitiș din Țara Lăpușului – hore cu noduri
  2. Doina în Țara Lăpușului cu Nicolae Pitiș, Maria Pașca, Anica Butcure, Viorica Ungur
  3. Hore cu noduri
  4. Casandra Maria Hauși – Trâmbițele-or trâmbița – Horea lungă
  5. Lenuța Purja – Miorița
  6. Hore de ficiori – Nicolae Harb (voce & cetera), Ioan Pop (voce & zongoră) & Nicolae Pitiș (voce)
  7. Lenuța Purja – Horea lui Pintea – hore cu noduri
  8. Până codru frunză ține – Nicolae Pitiș & Ioan Pop

Albumul “DOINA” de Maria Casandra Hauși


Albumul “Doina” de Maria Casandra Hausi conține șaisprezece cântece dintre care opt sunt cântate fără orchestrație: balade, hori cu noduri; șapte hori cu noduri (de dragoste, de dor, de jale, de înstrăinare, de păstorit, de seceriș).
1. Balada lui Pintea Viteazul 2. Oile, Oile 3. Sus în vârful muntelui 4. Mă dusai pe lângă rău 5. Mult mă întreabă cucu vara 6. Cucule până verzie 7. Mama inima mi arsă 8. Din căsuța maicii plină 9. Omutu cu supărare 10. Sub fereastra mândrii mele 11. Mândruț cu sprâncene negre 12. Horia voinicului 13. Departe ești mândra dragă 14. Vai de maîncă cu feciori 15. Suflă vântul dor aduna 16. Răsărit-a lunită

Doine Ardelenești


Lista de redare conține 4 videoclipuri (durata: 48 de minute):

  1. Rămas bun bade Ioane – Veta Biriș (în amintirea lui Drăgan Muntean)
  2. Boii mei când aud doina – Nicolae Furdui Iancu
  3. Cum să sting eu dorul tău – Mariana Deac
  4. Drăgan Muntean – Sară bună, bade Ioane

Mehedințene


Lista de redare conține 7 videoclipuri (durata: 23 de minute):

  1. S-o legat, neică, legat – Domnica Trop
  2. Mă gândesc doamne demult – Petrică Mâtu Stoian
  3. Nu te mai pot iubi, lele – Domnica Trop
    Domnica Trop: 4. Ursitoare, ursitoare 5. Mărie, Mărie 6. Și-am zis verde, mărăcine 7. Fir-al naibului de deal

Doine Populare Romanesti

Instrumentale


Lista de redare conține 18 videoclipuri (durata: 55:03):

  1. Doina de jale – Gheorghe Zamfir (nai)
  2. Gelu Voicu și Lăutarii din Teleorman – Doină ca pe Teleorman
  3. Doina “a oilor” – Grigore Leșe (fluier)
  4. Doina din Bătrîni – Dumitru Fărcaș (taragot)
  5. Doina de la Calafat – Marin Chisar (fluier) – oltenească
  6. Doina ciobanului – Anatol Ștefăneț (viola) – moldovenească
  7. Frații Petreuș – Doina munților
  8. Doina moldovenească – Ion Drăgoi
  9. “Doina de la Sadova” – Silvestru Lungoci (nai)
  10. “Doina de la Capul Codrului” – Alexandru Bidirel (scripca)
  11. “Doina haiducească” – Mihai Botofei (scripca) & Nicolae Pășnicuțu (cobza)
  12. “Doina de pe deal” – Ioniță Coroiu (fluier)
  13. Dumitru Dobrican (taragot)
  14. “Sară bună bade Ioane”
  15. “Doina de pe Valea Cernei” – Constantin Gherghina(trompetă, 1973)
  16. Bănățeana
  17. “Doina lui Luța Ioviță” – Efta Botoca
  18. “Doina de la Vișină”

Promovați aceasta pagina adăugând următorul cod html în site-ul/ blogul dvs:
<a href=”https://www.muzica-populara.com//doine-populare-romanesti/”>Doine</a>

Etichete: doine populare online, doina populara, doine romanesti, doine populare de dor, doină populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here