Andreea Voica

0
281

Născută și crescută cu dragoste pentru cântecul, jocul și tradițiile bănățene, Andreea Voica (n. 16 august 1975, Reșița) este una dintre puținele interprete căreia frumusețea, inteligența și vocea i-au fost dăruite pentru a aduce o rază de lumină în sufletul românilor de pretutindeni.

Cântecul popular a fermecat-o de mică, ajungând la vârsta de 6 anișori să urce pentru prima dată pe scena Casei de Cultură din Reșița. În timpul unui spectacol susținut de Nicoleta Voica, dorind cu ardoare să cânte spectatorilor prezenți și nefiind băgată în seamă de mama sa, care credea că dorește să se joace, încearcă printr-o scurtă reprezentație și reușește să câștige simpatia membrilor orchestrei. La insistențele acestora intră pe scenă și cucerește publicul cu cele trei cântece pe care le învățase până atunci.



Talentul și dezinvoltura de care a dat dovadă au convins-o pe Nicoleta Voica să o înscrie la Casa Pionierilor din localitate, în al cărei ansamblu folcloric a început să activeze atât că interpretă cât și ca dansatoare. La vârsta de 7 ani apare pentru prima dată la Televiziunea Română, într-o emisiune a doamnei Eliza Stan. În anii următori colaborează cu numeroase ansambluri alături de care participă la festivaluri și spectacole, ajungând la vârsta de 12 ani să participe, în calitate de colaborator permanent, la turneele legendare susținute în Banatul de dinaintea anilor 90′, cântând alături interpreții ansamblului “Doina Banatului” precum Ileana Maciovan, Nicoleta Voica ori Petrică Moise.

La vârsta de 14 ani lansează primul ei album intitulat “Soare răsărit”. Un an mai târziu, imediat după căderea comunismului, a plecat la studii în America. După terminarea liceului urmează profilul business-management la “St. John’s University” unde își definitivează studiile, terminând cu titlul onorific “summa cum laude” (excepțional). Conștientă că după terminarea studiilor se va întoarce înapoi în România, încearcă în toți acești ani petrecuți departe de țara să mențină legătura cu muzica bănățeană și cu românii din locurile natale. Astfel, în perioada studiilor le cânta românilor din America iar în fiecare vacanță revenea în țară unde susținea spectacole și înregistra noi albume, reușind astfel să rămână în inimă și memoria fanilor săi.

La vârsta de 17 ani, într-una dintre aceste vacanțe, îl va cunoaște pe viitorul său soț, acordeonistul Deian Galetin, alături de care a trăit până în prezent o frumoasă poveste de dragoste. După terminarea facultății se întoarce definitiv în țară, se căsătorește și se mută alături de Deian în Timișoara. Împreună cu el își continuă și dezvolta carieră muzică și adaugă discografiei sale noi și noi melodii, ajungând până în prezent să aibă, pe lângă numeroasele colaborări cu alți interpreți, o colecție personală de peste zece albume:

    • “Soare răsărit” – 1990 – Casetă
    • “Câteodată-s supărată” – 1992 – Casetă
    • “M-o făcut mama așa” – 1993 – Casetă
    • “Traiu’ din copilărie” – 1994 – Casetă Audio, Andreea și Nicoleta Voica
    • “Cântă bagea cânt și eu” – 1995 – Casetă
    • “Cine-o lăsat dor pe lume” – 1996 – CD
    • “De când ma știu am cântat” – 1998 – CD
    • “Băgiță seara se lasă” – 2000 – CD
    • “În Banat la mine-acasă” – 2005 – CD
    • “Lume bună, lumea mea / Mă închin în fața ta” – 2010 – Cd

Mândră și ambițioasă, Andreea și-a creat de-a lungul carierei propriul stil interpretativ, delimitându-se de personalitatea scenică a mamei sale pe care deși o admiră nu a copiat-o niciodată. Opera sa populară a propulsat-o în topul interpreților bănățeni, dacă nu chiar în vârful lor, culegând lauri folclorului bănățean în cele peste trei decenii de activitate.
Andreea Voica

“Vă mulțumesc că mă iubiți… fără voi Andreea Voica nu ar exista și pentru asta mă închin în fața dumneavoastră și vă dăruiesc tot ce am eu mai sfânt pe lume: cântecul meu …”

Andreea Voica – Muzică Bănățeană de ascultare

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 7 melodii (durată: 23 de minute):

  1. În Banat la mine acasă
  2. Ce-ar fi bage lumea
  3. Mama azi cu drag iți cânt
  4. Doamne anii mi-or trecut
  5. Lumea crede că mi-i bine
  6. Inimioara, inimioară
  7. Cine are dor și drag (Doina live)

Andreea Voica – Muzică Bănățeană de petrecere

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 6 melodii (durată: ~ 20 de minute):

  1. Ardeleana pe picior
  2. Petre, Petre
  3. Bage mându bănățan
  4. De când mă știu am cântat
  5. Dă Doamne la lume bine (Live)
  6. Doamne mulți prieteni mi-ai dat

Andreea Voica – Colaj cu Muzică Live

Dacă întâmpinați probleme în utilizarea acestui playlist (listă de redare) citiți următoarele instrucțiuni.
Lista de redare conține 2 colaje: (durată: 2 ore, 45 de minute):

    1. Colaj de 8 martie 2014 – 1:32:13
    2. Balul portului Popular – Doine interpretate de Andreea Voica Live – 13:16



Legături externe:

Etichete: colaj Andreea Voica, brauri, ardelene, AndreeaVoica, Andrea Voica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here