Pricesne Ortodoxe si Cantece Religioase

Pricesnele si cantecele religioase sunt ofrande muzicale aduse Tatalui Nostru, Mantuitorului, Duhului Sfant, Maicii Domnului si nu in ultimul rand sunt modalitati de curatare a sufletului omenesc. Pricesna (cuvantul privine de limba slava veche si are ca semnificatie – preacurat(a)) este o cantare bisericeasca ortodoxa ce se canta in timpul Sf. Liturghii.

La aceste cantari, strict bisericesti, s-au adaugat de-a lungul timpului si cantece religioase din folclorul religios romanesc. Pricesnele romanesti, care mai sunt denumite si cantari manastiresti, au o tematica ce variaza in functie de sarbatorile religioase sau perioada din timpul slujbei bisericesti in care se canta. Pricesnele ortodoxe romanesti pot fi atat rugaciuni cat si cantece de lauda aduse lui Dumnezeu, Fiului Sau, Mariei si Preacinstitilor Sfinti.

Muzica Domnului este sacra si se focuseaza in special pe cinstirea, cu multa umilinta si suflet bun, a Domnului Nostru Sfant si are tot timpul un mesaj spiritul ce conduce la curatarea trupeasca si sufleteasca a omului.

Astazi, cantecele religioase au devenit o parte a repertoriului unor interpreti cu credinta in Dumnezeu precum Veta Biris, Mariana Anghel, Marius Ciprian Pop si multi altii care se ocupa de culegerea si slefuirea acestor piese extrase din seva folclorului romanesc. O mare parte dintre aceastea cantece bisericesti le puteti asculta in colajele de mai jos.

Va dorim auditie placuta, pace si liniste sufleteasca!

 

Paula Seling – Ruga si Cantec pentru Sufletul tau

Daca intampinati probleme in utilizarea acestui playlist (lista de redare) cititi urmatoarele instructiuni
Lista de redare contine 8 melodii (durata: 37 de minute):

  1. Ridica-voi ochii
  2. A mai trecut un an
  3. Blandul Pastor
  4. La umbra crucii Tale
  5. Cruce sfanta parasita
  6. Ruga
  7. De ce ma urasti tu frate
  8. Ave Maria

Pricesne – Cristian Pomohaci

Daca intampinati probleme in utilizarea acestui playlist (lista de redare) cititi urmatoarele instructiuni
Lista de redare contine 6 melodii (durata: 27 de minute):

  1. Noaptea e stapana-n vale
  2. Doamne esti a mea iubire
  3. Ce dulce-i viata cu Iisus (Cui sa plang durerea si intristarea mea)
  4. In fiecare dimineata
  5. Jos sub crucea rasturnata
  6. O Parinte al mangaierii

Pricesne – Veta Biris

Daca intampinati probleme in utilizarea acestui playlist (lista de redare) cititi urmatoarele instructiuni
Lista de redare contine 11 melodii (durata: 46 de minute):

  1. Unde sa ma duc eu Doamne
  2. Veniti la Mine, veniti
  3. In Gradina Ghetimani
  4. O Maicuta Sfanta
  5. Sfinte Dumnezeule
  6. Duminica, la Florii
  7. De ce ma urasti tu, frate?
  8. Mergeai cu crucea-n spate
  9. Simone, spune-mi tu
  10. Doamne, Dumnezeu ceresc
  11. Asa graieste Domnul slavei
Pricesne Ortodoxe Romanesti

Parintele Marian Marcus – Pricesne Bisericesti

Daca intampinati probleme in utilizarea acestui playlist (lista de redare) cititi urmatoarele instructiuni
Lista de redare contine 21 melodii (durata: 1 ora, 52 minute):

  1. Sub o salcie
  2. A venit un om la Domnul
  3. Lacrimi mari
  4. Multe-s relele pe lume
  5. Astazi vin sa-mi plec genunchii
  6. Voi care traiti iubirea
  7. Inca mai este loc la Cruce
  8. Am gasit o floare rupta
  9. Din tine am venit iubire
  10. Iisuse, care-mi porti povara
  11. Colo-n freamatul multimii
  12. Doamne a tale cuvinte
  13. O Betleem
  14. Cand Te-ai nascut Iisuse
  15. Colo sus si cel mai sus
  16. Pe un patul
  17. Raza cerului senin
  18. Ia sculati voi ce dormiti
  19. Hristos din morti a inviat
  20. Prea Sfanta Maica si Fecioara
  21. Peste zari o stea

Costel Popa

Lista de redare contine 15 melodii (durata: 1 ora, 2 minute):

  1. Unde Doamne sa ma duc
  2. Cate daruri minunate
  3. Iisuse al meu prieten scump
  4. Jos sub crucea rasturnata dintr un sat
  5. Langa o salcie inalta
  6. Maica pururea Fecioara
  7. Maica ceriului
  8. Datornici suntem Iisuse
  9. Doamne esti a mea iubire
  10. Cui sa-mi plang durerea
  11. Suferinta lui Iisus
  12. Iisuse scump imi pare rau
  13. Tie maica iti cer
  14. Iisuse vesnic calator
  15. O parinte al mangaierii

Florentina Giurgi – Pricesne

Lista de redare contine 25 de melodii (durata: 2 ore, 24 de minute):

  1. Sus pe Dealul Gologota
  2. Esti in floarea vietii tale
  3. Numai o data tu traiesti
  4. Fiul cel pierdut
  5. Un singur dor mai am si eu
  6. Doamne, Doamne sa ne spui
  7. Mama dulce, mama mea
  8. Roaga-te si crede
  9. Isuse vesnic calator
  10. Moarte, moarte nemiloasa
  11. Omule ce-n asta lume
  12. Priveste Doamne acest pamant
  13. Mama
  14. La ce-mi foloseste oare
  15. Maica Domnului ne cheama
  16. La usa inimii tale
  17. Vorbea Isus de pe colina
  18. Tu ce sfanta esti
  19. Sterge-ti fata plansa
  20. Multe rele sunt pe lume
  21. Fecioara la munte
  22. Cand mergeai cu crucea-n spate
  23. Da-ne Doamne iarasi unitate
  24. Fecioara binecuvantata

Pricesne – Mariana Anghel

Lista de redare contine 3 videoclipuri (durata: 15 minute):

  1. O, Maicuta Sfanta
  2. Vei veni, Iisuse …
  3. Veniti crestini la rugaciune

I. Pricesne cu Marius Ciprian Pop, Alexandru Pugna, Olivia Cotocea Cotuna, Nastacuta Iuga

Lista de redare contine 17 videoclipuri (durata: 1 ora, 25 de minute):

  1. Marius Ciprian Pop – Cat de parasit esti, Doamne !
  2. Nastacuta Iuga – Cu cata truda
  3. Alexandru Pugna – In fata Ta Isus iubit
  4. M.C.Pop – Primeste-ne Maicuta
  5. Olivia Cotocea Cotuna – Jos sub crucea rasturnata
  6. Nastacuta Iuga – Daca n-ai fi tu, Isuse
  7. A.Pugna – Cina cea de taina
  8. M.C.Pop – Preasfanta Maica si Fecioara
  9. Marius Ciprian Pop – Iisuse al meu, prieten bun
  10. A.Pugna – Cine bate-n poarta
  11. Marius Ciprian Pop – Pe tine te laudam
  12. Alexandru Pugna – Isus al meu Mantuitor
  13. O.C.Cotuna – Iisuse al meu prieten drag
  14. A.Pugna – Doamne Imparate
  15. O.C.Cotuna – Iisuse vesnic calator
  16. A.Pugna – Impartasania
  17. O.C.Cotuna – Preasfanta Nascatoare

Colaj cu Pricesne Ortodoxe Romanesti II.

Daca intampinati probleme in utilizarea acestui playlist (lista de redare) cititi urmatoarele instructiuni
Lista de redare contine 24 de videoclipuri (durata: 2 ore, 4 minute):

  1. Ioana Maria Campan – La tine vin Iisuse iar
  2. Anuta Motofelea – Am venit la tine doamne
  3. Mihaela Botos Lates – Drumul crucii
  4. Valeria Peter Predescu – Sfanta Marie, pentru noi roaga-te
  5. Romina Nemes – In rugaciunea mamei
  6. Nicu Cioanca – La umbra crucii tale
  7. Ina Todoran – Preamilostiva Maica
  8. Oana Carmen Bogza – Numai tu, Isuse
  9. Nicoleta Marchis – A batut la usa ta, cineva
  10. Maria Batin – In joi sara inspre cina
  11. Vasile Bors – O, sfant izvor ce speli pacate
  12. Domnica Dologa – Veniti la mine, veniti
  13. Florina Oprea – Asa graieste Domnul Slavei
  14. Cornelia Ardelean Archiudean – Cand era Isus Pe Cruce
  15. Ioana Maria Campan – Iisus ne cheama jalnic
  16. Mihaela Botos Lates – Lacrimi mari imi curg pe fata
  17. Romina Nemes – Pe crucea din dealul iubirii
  18. Valeria Peter Predescu – Blandul pastor
  19. Maria Batin – Era sara linistita
  20. Livia Harpa – O tainica
  21. Mihaela Botos Lates – Isus al meu prieten drag
  22. Nicoleta Marchis – Te-ai suparat, o Doamne
  23. Cornelia Ardelean Archiudean – Duhule Sfinte, lumina lina
  24. Mihaela Botos Lates – Sub o salcie pletoasa

Promovati aceasta pagina adaugand urmatorul cod html in site-ul/ blogul dvs:

Etichete: colaj pricesne, pricesne audio, priceasnă.

Fii primul care adauga un comentariu :)

Lasă un Comentariu